Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit.

 

Un preot american povestea odată următoarele: în satul său natal de mai mulţi ani la rând nici un suflet nu ajunsese la mântuire. Tineretul trăia într-o indiferenţă totală. Într-un loc, la marginea satului locuia însă un forjor credincios înaintat în vârstă; el se bâlbâia atât de tare, încât ţi se făcea milă când îl auzeai vorbind. Într-o zi pe când el era singur la forjă, întristat de faptul că în satul lui nu a cules roade pentru Domnul, a găsit de cuviinţă să închidă atelierul, iar după-amiaza aceea s-o folosească în rugăciune către Dumnezeu. S-a rugat fierbinte, şi Dumnezeu a ascultat strigătul acestui om bâlbâit. După rugăciune s-a dus plin de încredere la preot şi i-a propus să organizeze o întâlnire de evanghelizare. După ce a cumpănit o vreme, preotul a acceptat propunerea, dar în sine se gândea că totul va fi o nereuşită şi că oamenii nu vor veni. Adunarea s-a ţinut într-o casă particulară. Când s-a apropiat ora fixată pentru vestirea Evangheliei a venit atâţia oameni că sala a ajuns neîncăpătoare. A fost o lucrare minunată. Multe suflete au fost puse în mişcare în clipa când forjorul acela credincios stătea în genunchi, rugându-se stăruitor Domnului. Rugăciunea fierbinte, făcută cu credinţă are o mare putere. Ea a fost şi este ascultată de Dumnezeu. Poate că nu suntem în stare să propovăduim Evanghelia lui Dumnezeu în public, dar toţi putem să ne rugăm în cămăruţa noastră şi chiar pe patul de boală. Iar subiecte de rugăciune avem destule. Oare să nu ne stea pe inimă şi nouă mântuirea sufletelor? Stăruim noi neîncetat pentru ca Dumnezeu să deschidă inimi pentru primirea Domnului Isus? Rugăciunea este respiraţia sufletului. Aşa cum sângele primeşte oxigenul necesar vieţii prin respiraţie şi astfel se înnoieşte şi se curăţă, tot aşa şi sufletul se înnoieşte prin rugăciunea făcută cu credinţă. Cu cât sufletul se poate ridica mai sus, cu atât mai curat şi binefăcător este aerul. Rugăciunea nu este deci o sarcină, ci o NEVOIE.
Rugăciunea este o VORBIRE cu Dumnezeu: „pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea...” (Dan. 9.21). Şi de aceea apostolul, insuflat de Duhul Sfânt arată cine este în drept să se roage în adunare (vezi 1 Cor. 14.33-38).  

biblia.crestini.com